Şobolanii roşii

“Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti la putere si ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruţa.
Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul.” – Elisabeta Rizea

Osândiţi la nemurire

Pleoapa trecutului tresare, ascunzându-şi lacrima şi nu lasă uitarea să se cearnă peste ceea ce a ramas în istoria românilor din Basarabia – blestematul an 1940 – 1941.

Aşa-zisa “eliberare sovietică” începuse cu jafuri, distrugeri, prădarea prăvăliilor, spargerea beciurilor, dezordini şi încăierări sângeroase. Apoi Puterea Roşie a procedat la arderea cărţilor sfinte, închiderea şi pângărirea bisericilor. “Corbii negri” – dubele bolşevicilor – erau încărcate cu români, care urmau a fi deportaţi in Siberii de ghiaţă. Elementele şovine organizau mitinguri păzite de soldaţi.

Cu toate acestea flacăra românismului în Basarabia nu s-a stins niciodată. La răsăritul străbunei Moldove au ramas tineri cu credinţa în Dumnezeu şi dragostea de Neam. Din rândurile lor făceau parte tinerii patrioţi din Orhei, oraş situat pe malul râului Raut în centrul Basarabiei, de unde, spun vechile hrisoave, Ştefan cel Mare recruta oştenii săi cei mai viteji – arcaşii orheieni.

În inima acelor tinere vlăstare româneşti, elevi ai Liceului “Vasile Lupu”, s-a aprins lumina demnităţii naţionale, care i-a adunat în ceea ce NKVD-iştii numeau “organizaţia ilegală antisovietică a tineretului studios Majadahonda” din judeţul Orhei (Dosar penal nr. 2233 vol.V p. 1442), scopul propus să-l realizeze era neadmiterea pângărirei Basarabiei de către urgia comunistă şi Unirea cu Patria Mamă. citeşte în continuare acest cutremurător exemplu de românism

Evacuarea românilor din Basarabia – 1940

 

Deportarea românilor din Basarabia, Bucovina, Herţa

După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietica la 28 iunie 1940, românii au fost supuşi unui regim sistematic de crime, masacre, deportări şi dislocări masive. Stenograma Sesiunii Sovietului Suprem al URSS de pe 2 august 1940 dădea cifra de 3.200.000 de locuitori ai Basarabiei; aceleaşi date oficiale pentru 1950 indicau 2.229.000 persoane – 971.000 persoane dispărute în 10 ani, aproape 1/3 din populaţie.

  1. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, 300.000 de români deportaţi; numai în noaptea de 13 iunie 1941, au fost dislocate şi trimise în Siberia 13.470 de familii, însumând 22.648 de persoane, dintre care aproximativ 2/3 femei şi copii.
  2. Între 1944 şi 1948 , 250.000 de români deportaţi
  3. Între 1946 şi 1947 , 300.000 de români morţi în urma fometei provocate de Stalin
  4. La 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă; 11.324 de familii deportate
  5. Între 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan

(Victor Bârsan “Masacrul inocenţilor”, Bucuresti, 1993, pg.18-19)

DEPORTĂRI DIN BASARABIA
GULAG

Ororile comise în Ismail, descrise de Constantin Virgil Gheorghiu

Familii întregi erau arestate în fiecare noapte de agenţii poliţiei şi în special de faimoasa poliţie N.K.V.D.
La ora douăsprezece noaptea, sau după miezul nopţii, dar niciodată mai devreme, automobilul dubă al N.K.V.D.-ului oprea în faţa unei porţi unde locuiau români. Tatăl, mama, copiii şi bătrânii trebuiau să fie îmbrăcaţi, cu bagajele făcute şi urcaţi în camionul dubă, într-un sfert de oră. După ce se urcau în automobil, nimeni nu mai ştia nimic despre ei. Poliţia spunea celor rămaşi că familiile ridicate de la domiciliile lor de N.K.V.D., sunt duse în Siberia, unde le merge foarte bine.
Se întâmpla uneori, ca acei deportaţi în Siberia să scrie rudelor câte o scrisoare, în care le comunicau că sunt sănătoşi şi o duc foarte bine acolo… În chipul acesta a dispărut din oraşul Ismail, ca şi din celelalte oraşe şi sate basarabene, un număr considerabil de români. Populaţia Ismailului a fost redusă la jumatate şi în locul ei au fost aduşi oamenii regimului bolşevic.

—-

Fata, plângând, şi-a sărutat mama care plângea şi ea şi a plecat. Nu ştiau dacă se vor mai vedea vreodată.
Timp de două zile nu a ştiut nimeni unde a fost dusă tânăra şi care s-ar putea să fie motivul arestării ei. Unii spuneau că ar fi fost prinsă făcând spionaj, alţii că ar fi încercat să treacă graniţa, şi fel de fel de presupuneri se vânturau în mahala.
A treia zi, fata a venit însă acasă. Avea ochii roşii de plâns şi ordinul de eliberare din închisoare iscălit de autorităţile competente. De ce fusese arestată?
Pentru un motiv foarte simplu: unul dintre şefi obişnuia să petreaca două zile cu o fecioară şi atunci a dat ordin să fie arestată una din fetele frumoase din oraş şi adusă la el acasă.
Subalternii s-au conformat. Au făcut ordinul de arestare pe numele acestei adolescente de 15 ani, au adus-o la şeful poliţiei acasă, iar el a ţinut-o două zile şi două nopţi. Pe urmă i-a dat drumul, dându-i şi bileţelul de ieşire din închisoare, pentru a fi legal! Dacă nu ar fi de faţă tânara fată, cu ochii înroşiţi de plâns şi cu obrajii dogoriţi de ruşine, nu aş putea crede faptul acesta. — citeşte toată mărturia . Cartea domnului Gheroghiu (Ard malurile Nistrului) poate fi citită în totalitate aici.

COPII ROMÂNI DIN BASARABIA

Atrocităţi împotriva românilor în războiul din Transnistria (Mărturii)

La 20 mai, străzile satului Corjova erau pline de gardişti care intrau prin ogrăzile oamenilor, ameninţând bărbaţii. Au intrat şi în ograda tatălui meu, au spart uşa de la intrare. L-au batut pe tata, David Ursu, apoi l-au dus în subsol şi l-au împuşcat. Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei. Nu înteleg nici până azi de ce le-a trebuit viaţa unui bătrân de 68 de ani?
În aprilie, o cunoştinţă de-a mea, Ion, se ducea în oraş după lapte. L-au luat gardiştii şi dispărut a fost. Soţia lui a cerut autorităţilor să-i dea măcar trupul pentru ca să-l îngroape. L-a găsit la morgă, într-un sac de polietilenă, cu tot cu pământ. Mâinile şi picioarele îi erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu aţă de câlţ… Continuare