Întrebări frecvente

De ce nu apar reprezentate, pe harta campaniei, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei?

Harta aleasă pentru a reprezenta campania redă realitatea politică şi istorică a momentului, respectiv existenţa a doua state româneşti. Noi nu am făcut decât să le unim, sub tricolorul pe care ele îl au ca steag naţional. Aceasta alegere nu înseamnă nici că nu ne cunoaştem istoria, nici că îi uităm pe românii din alte străvechi teritorii româneşti. Dimpotrivă, suntem dispuşi să susţinem orice initiativă ce şi-ar propune susţinerea luptei românilor pentru păstrarea identităţii naţionale.

Care sunt sursele de finanţare ale campaniei “Basarabia Pământ Românesc”?

Întreaga campanie a fost susţinută financiar exclusiv de persoanele şi asociaţiile organizatoare. Această autofinanţare va continua şi anul acesta.

Care sunt preferinţele voastre politice?

“Basarabia Pământ Românesc” este o campanie de informare 100% apolitică. În organizarea şi desfăşurarea sa nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi implicate nici un fel de personalităţi sau forţe politice, de pe nici unul dintre cele două maluri ale Prutului.

De ce ati ales ca titlu al campaniei sintagma “Basarabia, Pământ Românesc”, având în vedere ca ea ar putea fi considerată de unii drept agresivă?

Campania are un scop strict informativ, nepropunându-şi să atenteze în nici un fel la integritatea vreunui stat străin. Daca ne-am permis să alegem acest titlu: “Basarabia – Pământ Românesc”, am facut-o doar în numele şi în amintirea sutelor de mii de basarabeni, ce au plătit cu viaţa pentru vina de a fi români. Doar fraţii noştri basarabeni, abandonaţi de statul român în neagra vară a anului 1945, doar ei au dreptul de a-şi hotărî propria soartă.

Inspiraţia pentru titlul campaniei vine dintr-un citat din marele poet Mihai Eminescu.

Care este perioada de desfăşurare a campaniei?

Portalul informativ www.romanism.net este funcţional pe tot parcursul anului fiind actualizat permanent. Campania de promovare activă a portalului, incluzând toate activităţile specifice, s-a desfăşurat între 15 iulie şi 31 august în 2006 şi 2007. În 2010 vom spune BASARABIA PăMÂNT ROMÂNESC tot anul, prin diferite acţiuni. Prima acţiune mare: 27 martie – Chişinău – sărbătoarea unirii Basarabiei cu România.

Care este scopul acestei campanii?

Scopul campaniei este de a oferi cetăţenilor români informaţii reale referitoare la românii basarabeni, informaţii la care accesul a fost practic imposibil în perioada comunistă dar care, din păcate, nu au fost oferite decât parţial şi uneori trunchiat chiar şi în aceşti ultimi 17 ani.

Care va fi programul campaniei în 2010?

Campania de informare “Basarabia, Pământ Românesc” va continua şi în 2010, dacă voi vă veţi implica. Scrieţi-ne pe email dacă doriţi să aflaţi primii ce se va întâmpla în 2010. Prima acţiune: 27 martie – sărbătoarea unirii  Basarabiei cu România, la Chişinău

Care este modalitatea de achiziţionare a produselor promoţionale?

Achitarea contravalorii produselor se realizează prin transfer bancar, în avans. Ulterior, produsele vă sunt trimise prin colet poştal simplu, livrat de Poşta Română.

Produsele pot fi trimise şi cu plata ramburs?

Din cauza faptului că distribuirea materialelor nu este o operaţiune comercială şi din motive practice legate de formalităţile poştale, expedierea lor nu se poate face prin sistem ramburs.

De ce utilizaţi in campania voastră denumirea de Basarabia, folosită pentru prima dată de imperiul ţarist pentru a denumi teritoriile moldovei răsăritene?

Denumirea de “Basarabia” are o îndelungată istorie în spaţiul românesc iar originea sa este legată de dinastia Basarabilor din ţara Românească ce au avut în stăpânire Basarabia istorică, cunoscută şi sub denumirea de Bugeac.

Este adevarat că termenul a fost folosit abuziv de Imperiul ţarist, după anul 1812, pentru a denumi părţile răsăritene ale Moldovei, dar la fel de adevarat este că odată cu trecerea timpului puterea rusă a renunţat la a folosi termenul de Basarabia deoarece nu făcea decât să demonstreze unitatea de neam a locuitorilor de pe cele două maluri ale Prutului. În paralel denumirea a fost preluată de societatea românească fiind folosit de mari personalităţi precum Mihai Eminescu sau Nicolae Iorga cu referire la teritoriile dintre Prut şi Nistru.

Cum pot să mă implic ca voluntar în această campanie?

Toate detaliile sunt disponibile în secţiunea de implicare.

De ce siteul are denumirea “românism” care poate fi interpretată ca fiind xenofobă?

Definiţia termenului românism se gaseşte aici şi determină specificul românesc.
Siteul se numeşte ROMÂNISM deoarece informează despre cultura şi civilizaţia specifică românilor basarabeni. Siteul nostru nu are legătură şi nu incurajează rusofobia sau alte forme de xenofobie.

Cine sunt organizatorii acestei campanii?

Această campanie este iniţiată de grupul de acţiune NOII GOLANI, este sprijinită de ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989, INSTITUTUL FRAŢII GOLESCU şi ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA. Acle din cadrul campaniei sunt organizate în Basarabia de grupul Spirit Românesc. Campania se bazează pe implicarea tinerilor din aproape toate oraşele României, care sunt cei mai de valoare susţinători ai ei.

Aşteptam şi alte întrebări aici sau să ni le trimiteţi prin email dar vă rugăm să reţineţi că această campanie nu se bazează pe mesaje pe Internet, ci pe implicare concretă în a ajuta cauza românilor basarabeni.